Guvernul elvețian a explicat că toate sancțiunile care vor intra în vigoare în această noapte sunt identice cele din al patrulea val impuse de UE Rusiei în urmă cu două săptămâni. Astfel, sunt interzise investițiile în sectorul energetic rusesc, precum și vânzarea de bunuri și servicii conexe. De asemenea, nu vor mai fi exportate bunuri de lux și produse pentru sectorul naval și nu vor mai fi făcute importuri de fier și oțel.

Față de Uniunea Europeană, Elveția va permite în continuare difuzarea instituțiilor mass-media de stat Sputnik și Russia Today, care în UE nu mai pot fi accesate de la 1 martie. Guvernul afirmă că va face eforturi pentru combaterea știrilor false, în cazul în care acestea vor fi distribuite de către cele două instituții de presă.

Țara din centrul Europei s-a rupt de tradiția sa de neutralitate la începutul acestei luni când, în linie cu blocul comunitar european, a înghețat activele pe care Vladimir Putin, Mihail Mișustin (premierul rus) și Serghei Lavrov (ministrul rus de Externe) le au în băncile elvețiene și și-a închis spațiul aerian pentru avioanele comerciale cu plecare din Rusia.

Surse alternative: Reuters, CNN

Sursa foto: Alexey Zatevakhin | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday