Update: Poliția de Frontieră precizează că Elena Udrea ”a părăsit teritoriul ţării în cursul dimineţii de 07.04.2022, pe cale terestră, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente”.

Update: Poliția Română confirmă că Elena Udrea a părăsit țara în această dimineață.Imediat după primirea documentelor la nivelul Poliției Capitalei, în jurul orei 15.30, s-au efectuat verificări, în urma cărora a reieșit că aceasta a părăsit teritoriul României, în cursul acestei dimineți, anterior momentului pronunțării de către instanță a sentinței definitive. Reiterăm faptul că, până astăzi, la momentul pronunțării instanței, nu erau dispuse măsuri preventive sau interdicții”, specifică poliția.

Astfel, având în vedere decizia instanței, conform procedurilor legale, polițiștii Serviciului Investigații Criminale din Poliția Capitalei și polițiști din cadrul I.P.J. Ilfov s-au deplasat la domiciliile celor 3 persoane vizate, precum și în locurile pretabile a se afla acestea. Față de cei doi bărbați a fost pusă în aplicare măsura, urmând a fi încarcerați. Femeia nu a fost găsită la domiciliu sau la adresele cunoscute, fapt pentru care a fost declanșată procedura pentru punerea în urmărire”, se mai arată în comunicat.

Fostul ministru Elena Udrea a fost dată în urmărire după ce Poliția nu a găsit-o la care locuia împreună cu familia. Udrea a fost condamnată astăzi la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Instanța a respins contestația în anulare formulată de fostul ministru al dezvoltării regionale și turismului. 

Conform sentinței, citată de G4media, Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean. În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.

Împotriva numitei Udrea Elena – Gabriela a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 44 din 05.06.2018 de către Tribunalul București – Secția I Penală, fiind condamnată la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu”, se arată în comunicatul Poliției Române.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday