Eurostat estimează că atât economia Zonei Euro (-0,7%), cât și cea a Uniunii Europene (-0,5%) au reintrat în recesiune în ultimul trimestru din 2020. Pe întreg anul în care a izbucnit pandemia, produsul intern brut al Zonei Euro a înregistrat o scădere istorică, de -6,8%, iar cel al UE de -6,4%. Pentru comparație, în timpul crizei financiare din 2009, economia Uniunii a pierdut doar -4,3%.

Deși pe ultimul trimestru au înregistrat scăderi față de trimestrul anterior doar Austria (-4,3%), Italia (-2%) și Franța (-1,3%), țări cu stațiuni montane din Alpi, cea mai afectată economie pe întreg anul 2020 a fost Spania, cu o prăbușire a PIB de -9,1%, față de ultimul trimestru din 2019. Germania, care a reușit o creștere de +0,1% în ultimul trimestru, în ciuda carantinei ferme introduse la început de decembrie, a încheiat anul 2020 cu o scădere de doar -3,9%, ieșind din punct de vedere tehnic din recesiune, după două trimestre consecutive de creștere.

Datele Eurostat sunt deocamdată provizorii, bazate pe raportările celor mai importante economii din Zona Euro. Majoritatea țărilor est-europene (inclusiv România) vor raporta datele referitoarea la PIB pe 16 februarie.

Sursa: Comunicat Eurostat

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday