Administrația Națională de Meteorologie a emis trei avertizări de intensificări ale vântului, toate valabile în majoritatea regiunilor țării.

Astfel, prima avertizare Cod Galben de vânt puternic este valabilă de la ora 10 până la ora 16, local în Oltenia, Transilvania, Moldova, nordul Crișanei și sud-vestul Munteniei, conform hărții. Rafalele de vânt vor fi de 55-70 Km/oră, iar la munte de 70-90 Km/oră. La altitudini mai mari de 1.500 de metri va viscoli și vizibilitatea va fi redusă.

A doua avertizare presupune un Cod Portocaliu de vânt și viscol în zonele de munte, precum și un Cod Galben în restul țării. Cele două coduri întră în vigoare de la ora 16 și expiră marți la ora 8 dimineața. Astfel, în zonele de munte va ninge viscolit, vizibilitatea va fi redusă și se vor forma troiene de zăpadă. În restul teritoriului, vântul va sufla în rafale de 65-70 Km/oră.

De marți de la ora 8 și până la ora 20 intră în vigoare cea de-a treia avertizare, Cod Galben de vânt în jumătatea de est a țării, în sudul Olteniei și la munte, conform hărții. În Carpații Meridionali, vântul va sufla în rafale cu peste 90 Km/oră și va ninge viscolit. În restul teritoriului, vântul va sufla cu 60-85 Km/oră.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday