Donald Trump confirmă că SUA au atacat informatic Rusia, în 2018. A fost vizată Agenția de Cercetare a Internetului, bănuită că a avut un rol major în ingerințele Moscovei în alegerile din 2016.

Informația a fost dezvăluită de președintele american în cadrul unui interviu pentru Washington Post, însă acesta nu a detaliat cum a fost afectată activitatea instituției rusești. De altfel, presa americană vorbea de o lungă perioadă de timp despre un asemenea atac, dar este pentru prima oară când Trump menționează acest atac.

Agenția de Cercetare a Internetului este cunoscută la nivel internațional drept o instituție specializată în “trolling online”.

Donald Trump susține în cadrul interviului că Barack Obama știa de ingerințele rusești și l-a acuzat pe predecesorul său că nu a acționat la timp. Obama a anunțat însă în 2016 sancțiuni împotriva Rusiei și expulzarea a numeroși diplomați ai Moscovei din țară. 

Președintele american mai susține că acțiunea a fost parte a unei politici mai largi de confruntare cu Moscova.

Surse alternative: Washington Post, CNN

Folosim cookies