UPDATE 2

Salvatorii montani au ajuns la baza muntelui cu cei doi turiști accidentați. Cele două persoane surprinse seara trecută de avalanșă au fost predate echipajelor medicale. Persoana care a suferit leziuni traumatice la nivelul membrelor inferioare a fost transportată la spital pentru acordarea de asistență medicală și îngrijiri. Cealaltă persoană este în acest moment evaluată medical.

Coborârea s-a efectut continuu, pe parcursul întregii nopți, doar cu un scurt popas pentru hidratare și refacerea echilibrului termic, la cabana Negoiu. Ulterior, salvamontiștii au continuat imediat coborârea către baza muntelui unde erau așteptați de ambulanțele pregătite sa preia turiștii accidentați.

UPDATE

Echipa de salvatori montani a ajuns la cele două persoane surprinse de avalanșă. Acestea sunt conștiente. După evaluarea situației și acordarea primului ajutor,  salvamontiștii au luat decizia de a-i coborî pe cei doi la Cabana Negoiu.

Știrea, în forma inițială

Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat că doi turiști au fost surprinși de avalanșă în această seară, în zona vârfului Negoiu, la o altitudine de circa 2.300 de metri. “Echipa de la Salvamont Sibiu este destul de aproape de locul în care aceștia sunt blocați“, precizează DSU.

Conform primelor date, unul dintre aceștia a suferit leziuni traumatice la nivelul membrelor inferioare, celălalt reușind să iasă din avalanșă, fără a acuza dureri sau traumatisme vizibile.

Date fiind condițiile de noapte și zona muntoasă periculoasă, realizarea unei misiuni de intervenție cu un elicopter SMURD, dotat cu troliu nu putea fi realizată în condiții de siguranță, aceasta putând pune în pericol întregul echipaj de la bord, astfel, o echipă de salvatori montani din cadrul Salvamont Sibiu a plecat pe cale terestră spre locul incidentului.

În funcție de condițiile meteo și de starea celor două persoane, după o evaluare a echipei de salvatori montani, se va decide dacă aceștia vor fi transportați la baza muntelui sau dacă se va rămâne la cabana Negoiu, aflată în apropiere, până dimineață.

Din echipa de prim răspuns fac parte șapte salvamontiști, care sunt urmați de o altă echipă de sprijin formată din cinci salvatori.

Traseele turistice superioare cabanelor de pe versantul nordic al munților Făgărașului sunt închise, din cauza riscului de avalanșă, precizează DSU.

Sursă foto: Anna Dudko | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday