Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a atins astăzi nivelul de 5,62%, în condițiile în care ieri se situa la 5,57%, iar la începutul săptămânii era 5,52%. O valoare mai mare a fost înregistrată pe 6 martie 2013, când ROBOR la 3 luni era 5,63%. La începutul anului, indicele era 2,78%, iar la începutul războiului din Ucraina era 3,27%. În urmă cu un an, pe 19 mai 2021, indicele ROBOR la trei luni era cotat la 1,54%.

Și ROBOR la 6 luni a crescut, de la 5,80% ieri la 5,87% astăzi.

Reamintim că săptămâna trecută Banca Națională a României a decis să majoreze dobânda de referință cu 0,75%, fiind cel mai mare avans într-o singură ședință din ultimii 14 ani. Astfel, dobânda a urcat la 3,75%, în încercarea BNR de a ține sub control inflația. A fost a patra majorare a dobânzii în acest an. 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday