DNA anunță, într-un comunicat de presă, că a reținut pentru 24 de ore opt persoane, în urma perchezițiilor la sediul PSD Arad, la locuințele unor parlamentari din județ și la Direcția Drumuri și Poduri Timișoara, într-un dosar de luare de mită și trafic de influență. Cei opt vor fi prezentați Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Procurorii au descoperit faptul că „șefii din cadrul D.R.D.P Timișoara sau în alte instituții locale sau regionale, susținute de partid în acele funcții, ar fi avut obligația de a plăti o taxă lunară la casieria organizației județene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcția deținută.”
DNA mai arată că cercetările s-au desfășurat pe două paliere, respectiv „protecția” oferită de persoanele cu funcții de conducere controlorilor de trafic, la locul de muncă, în schimbul unor sume de bani (între 100 – 500 euro lunar) și modalitatea în care se făceau angajările în structurile locale ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), respectiv pe linie de partid și cu remiterea unor sume de bani.
În dosar sunt suspecți și deputații Căprar Dorel Gheorghe, Tripa Florin și senatorul Chisăliță Ioan Narcis, precum și mai mulți șefi din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.
Comunicatul integral:
„În completarea comunicatului nr. 938/VIII/3 din 09 decembrie 2019, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 decembrie 2019, a inculpaților:
ISPRAVNIC CRISTIAN ILIE, director general regional al Direcției Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timișoara și vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– 9 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
– 5 infracțiuni de luare de mită,
– 5 infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată,
HORGEA CRISTIAN, șef al Agenției de Control și Încasare Nădlac II și vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– 5 infracțiuni de luare de mită din care una în formă continuată,
– trafic de influență în formă continuată,
– folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (8 infracțiuni),
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (4 infracțiuni),
– complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
MIUŢESCU ELISABETA, angajată în cadrul Agenției de Control și Încasări Nădlac II, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de:
– 3 infracțiuni de trafic de influență din care una în formă continuată,
– complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
– complicitate la luare de mită,
DIMA CRISTIAN, angajat în cadrul Agenției de Control și Încasare Nădlac II, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– 2 infracțiuni de complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
– 2 infracțiuni complicitate la luare de mită,
LUCACIU MIRCEA ANDREI, șef la Departamentul Venituri din cadrul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timișoara, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– 8 infracțiuni complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
– luare de mită,
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
PASCU PATRICIU-MIREL, șef la Departamentului Juridic din cadrul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timișoara și vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
BĂEȚAN VASILE-ALIN, inginer în cadrul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timișoara, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
STOENESCU ANCA-PATRICIA, la data faptei șef al Inspectoratului Școlar Județean Arad, în sarcina căreia s-a reținut s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de următoarele persoane:
CĂPRAR DOREL GHEORGHE, deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– 12 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
– 2 infracțiuni de complicitate la luare de mită
– 3 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
– 3 infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit
TRIPA FLORIN, deputat în Parlamentul României și secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizației județene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– 2 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
– 2 infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
CHISĂLIȚĂ IOAN NARCIS, senator în Parlamentul României și secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizației județene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
MUNTEANU BOGDAN, la data faptelor șef al Biroului Încasări Venituri din cadrul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timișoara, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– luare de mită în formă continuată,
– trafic de influență în formă continuată,
ZAMISKA IOAN – IAROMIR, controlor trafic în cadrul Agenției de Control și Încasări Nădlac 1, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
– dare de mită,
ȚINTE RAUL și LAZAROV NICOLETA, controlori trafic în cadrul Agenției de Control și Încasare Moravița în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de dare de mită.”
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.