Directorul INSP, despre înmulțirea cazurilor Covid: Deja se vede efectul litoralului românesc, unde nu sunt aplicate și respectate măsurile. Acolo este cu predilecție populație nevaccinată.

Directorul INSP, dr. Adriana Pistol, a declarat în cadrul conferinței săptămânale pe tema evoluției pandemiei în România că este de părere că valul patru nu va fi la fel de sever ca celelalte, în special în ceea ce privește presiunea pe spitale.

Reporter: Având în vedere că astăzi am depășit 500 de cazuri în 24 de ore, că în spitale sunt peste o mie de persoane, că avem cinci milioane de români vaccinați complet, și văzând aceste date privind eficiența vaccinului, cum vedeți dumneavoastră că va fi valul patru?

E o întrebare foarte dificilă şi cred că implică foarte multe lucruri. În teorie, în măsura în care va creşte rata de vaccinare, în măsura în care avem deja în jur de 40-50% populaţie protejată fie prin vaccinare, fie prin boală, în toate zonele, nu ar trebui să fie un val care să pună din nou probleme din punct de vedere al severităţii, ceea ce implică spitalizare şi aşa mai departe“. 

Adriana Pistol a atras atenția că totul depinde de modalitatea în care sunt respectate măsurile de protecție: Trebuie să vă spun deja se vede efectul litoralului românesc în care nu sunt aplicate şi respectate măsurile. Acolo este cu predilecție populație nevaccinată. Aceste cifre pe care le vedem și pe care domnul Gheorghiță le-a arătat vin și susțin această ipoteză că ar trebui să nu fie un val foarte foarte serios, să fie cu un număr mai mic de cazuri, dar încurajând foarte mult vaccinarea“, a adăugat Adriana Pistol.

Marți, în România au fost raportate oficial 544 de noi infectări cu coronavirus, cel mai mare bilanț zilnic de la sfârșitul lunii mai.

Folosim cookies