Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra unor mesaje false trimise pe e-mail utilizatorilor anumitor servicii, precum Netflix, în care aceștia sunt alertați despre faptul că trebuie să-și valideze încă o dată detaliile de card pentru a păstra subscripția la serviciu.

Specialiștii explică faptul că mesajul în limba engleză este transmis de pe un domeniu din Olanda și că nu are nicio legătură cu compania Netflix. Accesarea link-ului redirecționează potențiala victimă către un site de phishing, prin care datele bancare ale utilizatorilor pot fi furate.

Pentru a antrena utilizatorii din România să identifice și să evite cele mai întâlnite amenințări din mediul online la adresa utilizatorului obișnuit, DNSC, Poliția Română și Asociația Română a Băncilor, alături de parteneri din zona privată au lansat site-ul www.sigurantaonline.ro. Acesta este un instrument folositor utilizatorilor de toate vârstele, pe care îl pot folosi pentru a-și îmbunătăți și perfecționa frecvent rutina esențială de securitate cibernetică“, a mai transmis DNSC.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday