Depozitele din bănci ale populației și ale companiilor au crescut în luna noiembrie 2018 cu 2,2% faţă de luna octombrie 2018, până la nivelul de 324,46 miliarde de lei, anunță BNR. La 30 noiembrie 2018, depozitele au crescut cu 10,9 % (7,2 la sută în termeni reali) faţă de perioada similiară a anului trecut.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 2%, până la 118 miliarde de lei. La 30 noiembrie 2018, au înregistrat o creştere de 9,6% (5,9% ) faţă de 30 noiembrie 2017.  Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 10% (6,4% în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2017. Pe de altă parte, depozitele în valută ale populației au crescut mai mult, până la 16,9%.

Creditele populației in lei au crescut cu+19,6% în intervalul menționat, însă creditele în valută au consemnat o scădere de 10%.

BNR anunță și că masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii noiembrie 2018 un sold de 376 de miliarde de lei. Faţă de luna octombrie 2018, aceasta a crescut cu 2,2% (2,3% în termeni reali), iar în raport cu noiembrie 2017 masa monetară s-a majorat cu 10,9% (7,2% în termeni reali).

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday