Deficitul de cont curent al României (diferența dintre intrările și ieșirile de valută) a crescut la peste 9,2 miliarde de euro după primele zece luni ale anului, comparativ cu 7,53 miliarde de euro în perioada similară a lui 2018, potrivit datelor de la Banca Națională a României. Totodată, BNR arată și că datoria externă a crescut de la începutul anului cu aproximativ 8,37 miliarde de euro, ajungând la 108,2 miliarde de euro.

În structură, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2,5 miliarde euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 278 de milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mic cu 562 de milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 10 de milioane euro.

Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 4,82 de miliarde de euro (comparativ cu 4,76 miliarde de euro în perioada ianuarie – octombrie 2018), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 4,2 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 617 milioane de euro.

În perioada ianuarie – octombriee 2019, datoria externă totală a crescut cu 8,37 miliarde de euro. În structură:

  • datoria externă pe termen lung a însumat 73,9 miliarde de euro la 31 octombrie 2019 (68,3 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 8,3 la sută față de 31 decembrie 2018;
  • datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2019 nivelul de 34,25 miliarde euro (31,7 la sută ,din totalul datoriei externe), în creștere cu  la sută față de 31 decembrie 2018.

Datoria publică este cu peste 5,6 miliarde de euro mai mare față de începutul anului.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday