Importurile României au crescut cu 10,3%, iar exporturile cu 9,2% în primele zece luni ale anului, față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică. 

Faţă de luna octombrie 2017, exporturile din luna octombrie 2018 au crescut cu 10,0%, iar importurile au crescut cu 16,1%.

Deficitul balanţei comerciale a urcat la 11,85 miliarde de euro, cu 1,6 miliarde de euro mai mult decât perioada similară din 2017.

În primele zece luni din 2018, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,4% la export şi 38,0% la import) şi alte produse manufacturate (32,2% la export şi respectiv 30,7% la import), conform INS.

Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în această perioadă a fost de 43,8 miliarde de euro la expedieri şi de 51,5 miliarde euro la introduceri, reprezentând 76,7% din total exporturi şi 74,7% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri  a fost de 13,3 miliarde de euro la exporturi şi de 17,4 miliarde euro la importuri, reprezentând 23,3% din total exporturi şi 25,3% din total importuri.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday