Deficitul bugetar aproape că s-a triplat (+151%) în primele nouă luni ale anului, pe fondul scăderii consumului (-14%, TVA) și a profiturilor firmelor (-14%, imp. pe profit). Sumele încasate de la UE au crescut însă cu 40%, compensând parțial pierderile statului.

Ministerul de Finanțe precizează că 37,12 miliarde de lei (3,51% din PIB) “au fost lăsate în mediul economic prin facilitățile fiscale, investiții și cheltuieli excepționale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19”. În această sumă sunt cuprinse însă și investițiile publice care, este adevărat, au crescut față de aceeași perioadă a anului trecut cu 3,4 miliarde de lei (+23%), dar reprezintă jumătate din sumele despre care statul spune că le-a lăsat în economie, în contextul pandemiei.

În același timp, cheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut cu 6,5%, un pas mai mare decât celelalte salarii din economie, având în vedere că, pe total, încasările statului din impozitele pe salarii (ale tuturor, inclusiv bugetari) au crescut cu doar 5%.

Cheltuieli +15%
Salarii bugetari +6,5%
Achiziții bunuri

și servicii

+12,7%
Dobânzi +25,8%
Investiții +23%

Veniturile bugetului general consolidat au însumat 227,72 miliarde de lei, în scădere cu doar 0,4% față de nivelul încasat în perioada corespunzătoare a anului trecut. Dar veniturile fiscale (din taxe și impozite) au fost mai mici cu 6,3 miliarde de lei (-2,7%), această pierdere fiind parțial compensată de o creștere cu 44% a sumelor virate de Uniunea Europeană.

Venituri, -0,4%
Imp. Profit -13,8%
Imp. Salarii +5,1%
TVA -14,3%
Contribuții 0%

Deficitul bugetar a ajuns astfel la -6,36% din PIB, la finalul lunii septembrie 2020, față de -2,55%, în primele nouă luni din 2019.

Sursa: Comunicat Ministerul Finanțelor.

Folosim cookies