
La sfârșitul lunii octombrie, România înregistra un deficit de cont curent de 8,77 miliarde de euro, comparativ cu 9,11 miliarde de euro în perioada similară din 2019.
Reducerea deficitului a fost determinat de creșterea excedentului în sectorul serviciilor (un excedent mai mare cu 715 milioane de euro) și a veniturilor secundare (un excedent mai mare cu 810 milioane de euro).
Balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 995 milioane de euro, iar balanța veniturilor primare și-a mărit deficitul cu 191 milioane euro.
Banca Naţională anunţă, totodată, că investiţiile străine directe au însumat 1,75 miliarde euro (comparativ cu 4,67 miliarde euro în perioada ianuarie – octombrie 2019), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) s-au ridicat la 3,2 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 1,5 miliarde euro.
În perioada ianuarie – octombrie 2020, datoria externă totală a crescut cu 9,2 miliarde de euro.
- Datoria externă pe termen lung a însumat 84,77 miliarde de euro la 31 octombrie 2020 (71,2% din totalul datoriei externe), în creștere cu 14,1% față de 31 decembrie 2019.
- Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2020 nivelul de 34,22 miliarde de euro (28,8% din totalul datoriei externe), în scădere cu 3,5% față de 31 decembrie 2019.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung era la sfârșitul lunii octombrie de 19,7%, comparativ cu 19,3% în anul 2019.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2020 a fost de 73,7%, comparativ cu 68,8% la 31 decembrie 2019.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.