În structură, datoria externă a României se prezintă astfel:

  • datoria externă pe termen lung a însumat 73,3 miliarde de euro la 30 aprilie 2020 (68,8% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,5% față de 31 decembrie 2019;
  • datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2020 nivelul de 33,3 miliarde de euro (31,2% din totalul datoriei externe), în creștere cu 3,3% față de 31 decembrie 2019.

Rata serviciului datoriei pe termen lung a scăzut cu 1% până la 17,6%, comparativ cu nivelul atins la final de 2019. Gradul de acoperire a datoriei pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală cu rezerve valutare BNR, a fost de 72,1%, și el în scădere cu 1,7%, față de finalul anului, informează Banca Națională.

Deficitul de cont curent în primele patru luni ale anului a fost de 1,78 miliarde de euro, comparativ cu 2,25 miliarde în perioada similară a anului trecut. Este cu 21% mai mic față de perioadă similară din 2019. Spre comparație, în primele trei luni ale anului, deficitul de cont curent era cu 22% mai mult față de aceeași perioadă a anului anterior.

Balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 880 de milioane de euro, în vreme ce balanța serviciilor, a veniturilor primare și a veniturilor secundare au înregistrat excedente mai mari cu 465 de milioane de euro, 427 milioane de euro, respectiv 464 de milioane de euro.

Investițiile străine directe în România în primele patru luni ale anului au însumat valoarea negativă de 454 de milioane de euro, față de valoarea pozitivă de 2,16 miliarde de euro în primele patru luni din 2019, după ce acționarii au retras din împrumuturile acordate subsidiarelor. Totuși, situația reprezintă o ameliorare față de luna martie când investițiile străine directe erau în scădere cu peste 70%.

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday