Fostul președinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Daniel Barbu, totodată candidat din partea ALDE la alegerile europarlamentare, a fost pus sub urmărire de DNA, în dosarul în care trezorierul PSD este acuzat că a delapidat 380 de mii de euro, subvenții primite de partid. Barbu este acuzat că în calitate de președinte al AEP nu a urmărit conform legii a respectării destinației subvențiilor. Mai exact, procurorii spun că oprit controalele care vizau PSD, inițiate prin ordine de serviciu. 

Comunicatul DNA: 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de o persoană care, la data faptelor, deținea funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), cu privire la săvârșirea infracțiunii de neurmărire conform legii a respectării destinației subvențiilor (prev. de art. 10, lit. b, teza a II-a din Legea nr. 78/2000).
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: 

În perioada 27 mai 2017 – 27 februarie 2019, în calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente, suspectul nu ar fi urmărit, conform legii, destinația subvențiilor acordate formațiunilor politice, în sensul în care:

– nu ar fi dispus, potrivit Legii finanțării activității partidelor politice (art. 44 din Legea nr. 334/2006 republicată), verificări anuale pentru fiecare partid, privind respectarea prevederilor legale referitoare la venituri (inclusiv cele provenite din fonduri publice, subvenții) și cheltuieli

– ar fi stopat unele controale aflate în curs. 
Concret, printr-o adresă din data de 22.01.2019, ca urmare a unei scrisori adresate Autorității Electorale Permanente de către trezorierul unui partid, în calitate de președinte al AEP, suspectul ar fi dispus în mod discreționar, oprirea controalelor inițiate prin ordine de serviciu de către directorul structurii competente, controale ce vizau respectiva formațiune politică.

În dispozițiile Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale nu există nicio prevedere legală care să permită oprirea unui control dispus de directorul structurii competente din cadrul AEP.

Deși a luat cunoștință prin angajații AEP de ”unele nereguli cu referire la utilizarea subvențiilor ”, nu a fost de acord cu solicitarea unuia dintre angajați săi de a se relua controalele suspendate din dispoziția sa, preferând să își dea demisia în data de 27.02.2019 din funcția de președinte al AEP.”

Reamintim că Mircea Drăghici a fost pus sub urmărire penală de către DNA pentru delapidare și utilizarea subvențiilor primite de PSD din bani publici în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

În calitate de trezorier al unui partid (PSD – n. red.), având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, suspectul și-ar fi însușit suma de 380.000 euro prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil, având un caracter simulat, folosind astfel suma de bani provenită din subvenții în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parțială în proporție de peste 2/3 a unui imobil”, transmitea DNA la momentul punerii sub urmărire a lui Drăghici.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday