Dan Barna, după ce premierul i-a cerut lămuriri privind probleme în raportarea deceselor de COVID-19: “Am fost informat ieri despre posibilele probleme. Am solicitat trimiterea unei note pe acest subiect către Florin Cîțu, iar acesta mi-a comunicat că va analiza”.

Precizările lui Dan Barna vin după ce premierul a cerut lămuriri privind o eventuală subraportare a deceselor cauzate de COVID-19. “Eu îi cer public vicepremierului Dan Barna să ne spună dacă știa despre aceste lucruri și ce măsuri a dispus”, declara Florin Cîțu.

“Am fost informat ieri, 15 aprilie, de echipa de la Ministerul Sănătății că verifică posibile inadvertențe în modul de raportare a persoanelor decedate de COVID-19 în cele două baze de date folosite de autorități. Am solicitat imediat secretarulului de stat să facă o notă de informare premierului Florin Cîțu, cu stadiul situației, pentru a putea decide măsurile pe care le va considera necesare în calitate de ministru interimar al Sănătății. Nota a fost transmisă conform nr. de înregistrare la cabinetul premierului ieri, 15 aprilie, la ora 11:05. Ulterior, în cadrul ședinței de Guvern de ieri i-am transmis premierului ca am fost informat că este o situație în analiză la Ministerul Sănătății legată de metodologia privind înregistrarea deceselor de COVID-19 și că am cerut să-i fie trimisă și că a primit o notă pe acest subiect. Premierul, ca ministru interimar al Sănătății, mi-a comunicat că va analiza aceste informații”, a transmis Dan Barna într-o postare pe Facebook.

 

Ca urmare a solicitării transmise public de premierul Florin Cîțu fac următoarele precizări:

Am fost informat ieri, 15…

Publicată de Dan Barna pe Vineri, 16 aprilie 2021

Folosim cookies