Prefectura Dâmbovița anunță că începând cu data de 09.10.2020, ora 22.00, pentru o perioadă de 14 zile, se instituie carantina zonală pentru satul Dobra, comuna Dobra, din județul Dâmbovița.

În zona carantinată se instituie următoarele măsuri obligatorii:

a) în toate spaţiile publice, atât cele interioare cât şi cele exterioare este obligatorie purtarea măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura;

b) intrarea-ieşirea persoanelor şi vehiculelor în/din localitatea carantinată se va efectua doar prin filtrele instituite de forţele de ordine din cadrul Ministerului Afacerilor Interne;

c) se interzice cu desăvârşire deplasarea persoanelor aflate în izolare / carantină în afara domiciliului, reşedinţei, ori adresei declarate pentru izolare/carantină în satul Dobra din comuna Dobra; monitorizarea respectării acestei măsuri se va efectua permanent prin structurile Ministerului Afacerilor Interne, în baza Planului integrat de acţiune, elaborate de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmbovița;

d) este interzisă circulaţia persoanelor şi a vehiculelor în intervalul orar 22.00 – 06.00; excepţie fac bolnavii cronici aflaţi în evidenţele unităţilor sanitare, femeile gravide, urgenţele medicale şi vehiculele aflate în tranzit;

e) este permisă deplasarea pentru aprovizionare cu marfă a operatorilor economici de pe raza comunei carantinate în intervalul orar 06.00-22.00 pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, însoţită după caz, de copie a certificatului de înregistrare fiscală, adeverinţă de la angajator (în situaţia în care nu efectuează administratorul societăţii comerciale deplasarea) şi respectiv de documente justificative de achiziţie/transport;

f) este interzisă intrarea în satul Dobra a operatorilor economici ce desfăşoară activităţi de curierat şi care livrează/preiau comenzi la/de la cetăţenii din satul Dobra; în acest caz, predarea- preluarea coletelor se va efectua în zonele unde sunt amplasate filtrele structurilor Ministerului Afacerilor Interne; excepţie fac doar operatorii economici mai sus-specificaţi, aflaţi în tranzit;

g) administratorii sau deţinătorii spaţiilor comerciale din zona de carantină vor asigura triajul observaţional, măsurarea temperaturii şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru persoanele care intră/ies din spaţiul comercial.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday