Măsura a fost luată după ce în urma unor controale s-a constatat că, în anumite condiții de circulație, emisiile de oxid de azot ar putea depăși limitele legale, potrivit Reuters.

Motorul a fost vândut pentru camioanele Mercedes-Benz în Europa până în 2013 și se află în prezent în vânzare numai în afara Europei. ,,Până când problemele tehnice vor fi clarificate, compania a luat o decizie de precauție și nu va mai furniza temporar acest motor”, au spus reprezentanții companiei.

Acum o lună autoritățile germane au solicitat grupului Daimler să recheme imediat la service peste șapte sute de mii de automobile Mercedes din Europa, care ar fi fost echipate cu dispozitive capabile să falsifice nivelul emisiilor poluante. Presa germană relatase că autoritățile investighează Daimler pentru că Modelele Mercedes-Benz Vito şi C-Class ar fi dotate cu un software ce a permis poluarea în exces.

Anterior, Grupul Volkswagen a fost amendat cu un miliard de euro de autoritățile din Germania, în dosarul Dieselgate, privind manipularea testelor de poluare.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday