Dacian Cioloș a anunțat înființarea partidului Partidul Libertății Unității și Solidarității (PLUS). Fostul premier susține că el și colegii lui din platforma România Împreună au recurs la această soluție deoarece înființarea partidului România Împreună tergiversează în instanță și astfel riscau să nu poate candida la alegeri europarlamentare de anul viitor.

„Au trecut opt luni de când noi ne organizăm pe teren și acest dosar trenează în justiție. Am realizat că sunt oameni care nu doresc ca noi să avem acest vehicul și care încearcă să împiedice înregistrarea partidului. Am concluzionat deja de prin septembrie că riscăm să ajungem în martie, aprilie, mai și să nu fim în măsură să candidăm la următoarele alegeri, care vor avea loc la sfârșitul lunii mai. În septembrie am decis să ne gândim la o alternativă. Colegi de-ai noștri, oameni anonimi, au depus cerere de înregistrare a unui partid. Acest partid este înscris în Registrul partidelor. Azi avem partidul nostru politic. E vorba de Partidul Libertății, Unității și Solidarității. Pe scurt, PLUS. Vrem să construim o Românie care să fie pe plus. Vom cere retragerea dosarului România Împreună și ne vom înscrie în PLUS. Acesta va fi partidul cu care vom merge mai departe!”, a declarat Cioloș.

Principalele declarații ale lui Dacian Cioloș:

Bună seara, Cluj! Astăzi pentru noi Clujul este gazda Românei și vă mulțumim pentru asta. În 2016, unii dintre noi am avut privilegiul să fim la guvernare. Am vrut o guvernare cinstită. Am tras o concluzie atunci, un guvern puternic, are nevoie de o majoritate puternică. Pentru a avea un guvern cinstit, este nevoie de un parlament cinstit. Ne-am luat angajamentul să ne implicăm, și am creat platforma civică. Am decis să ne implicăm direct. În mai puțin de un de zile am adunat zeci de mii de oameni care au dorit să ne și alăture. Am reușit să demonstrăm oamenilor că lucrurile se vor schimba dacă noi vom începe să le schimbăm.

România se va schimba atunci când viziunea transformări în bine va putea fi pusă în practică de o mișcare politică. Am decis în primăvara anului acesta să depunem o cerere pentru înființarea unui partid politic. Au trecut mai bine de opt luni și nu am stat pe loc în acest proces de înregistrare.

Au trecut opt luni de când noi ne organizăm pe teren și acest dosar trenează în justiție. Sunt oameni care nu doresc ca noi să avem acest vehicul și care încearcă să împiedice încearcă să facă să creeze acest proces de înregistrare dacă mergem în acest am concluzionat deja de prin septembrie că riscăm să ajungem în martie aprilie mai și să nu fim în măsură să candidăm la următoarele alegeri, care vor avea loc la sfârșitul lumii mai. În septembrie am decis să ne gândim la o alternativă. Colegi de-ai noștri, oameni anonimi, au depus cerere de înregistrare oameni dintre noi. Acest partid este înscris în Registrul partidelor. Azi avem partidul nostru politic. E vorba de Partidul Libertății, Unității și Solidarității. Pe scurt, PLUS. Vrem să construim o Românie care să fie pe plus. Vom cere retragerea dosarului România Împreună și ne vom înscrie în PLUS. Acesta va fi partidul cu care vom merge mai departe!

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday