Curtea Constituțională arată într-un comunicat de presă că a respins în unanimitate ordonanța de urgență privind cumpărarea cartelelor prepay doar cu buletinul. Sesizarea în acest sens a fost depusă de Avocatul Poporului. OUG a fost adoptată în 28 august 2019, ca urmare a tragediei de la Caracal și stabilea că cumpărarea cartelelor telefonice prepay va putea fi făcută doar cu buletinul, iar posesorii de cartele au termen până pe 1 septembrie 2020 să se identifice.

Măsura fusese anunțată în prealabil și de Raed Arafat. „Am pregătit o ordonanță care prevede că operatorii telecom vor furniza detalii despre cei ce apelează 112 de pe cartele prepay. Dispecerii trebuie să țină un apel fără a-l pasa către alte instituții”, spunea Arafat pe 7 august.

CCR arată că „Guvernul nu a motivat în cuprinsul actului normativ criticat situația extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată și nici urgența  reglementării, limitându-se la a justifica oportunitatea și necesitatea reglementărilor, aspecte care nu se circumscriu criteriilor de constituționalitate prevăzute de art.115 alin.(4) din Constituție, așa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudența constantă
a Curții Constituționale”.

Mai mult, Curtea a constatat că principala modificare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2000 adusă prin actul supus controlului de constituționalitate, respectiv cea referitoare la achiziționarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile pentru care plata se face în avans, a fost amânată de două ori, mai întâi până la 31 decembrie 2019, apoi până la 31 martie 2020, în condițiile în care
Ordonanța de urgență a Guvernului nr.62/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în data de 3 septembrie 2019, fapt care dovedește inexistența urgenței reglementării.

Comunicatul integral al CCR poate fi consultat AICI.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday