Cupa Mondială. Brazilia învinge Coreea de Sud cu 4-1 și se califică în sferturi, unde va întâlni Croația.

Brazilia a deschis scorul rapid, în minutul 7, prin Vinicius Junior, care a primit mingea în careu de la Raphinha și a avut timp să și-o pregătească pentru un șut bine plasat printre cinci jucători sud-coreeni. După doar 4 minute, Richarlison a fost faultat în careu și a obținut o lovitură de la 11 metri, executată de Neymar, care a dus scorul la 2-0. A fost reușita cu numărul 76 la națională pentru Neymar, care s-a apropiat la un gol de recordul lui Pele.

Richarlison a marcat al treilea gol al partidei în minutul 29, dintr-o pasă primită la șapte metri de poarta sud-coreenilor. A fost golul cu numărul 20 pentru acesta la echipa națională. În minutul 36, Vinicius i-a pasat perfect lui Lucas Paqueta în careu, care a marcat pentru 4-0.

Sud-coreenii au marcat golul de onoare printr-un șut puternic de la peste 20 de metri al lui Seung-Ho Paik, în minutul 76.

Neymar și Danilo au revenit în echipa Braziliei, după accidentările la gleznă din meciul de deschidere cu Serbia. Aceștia au lipsit de la victoria cu 1-0 în fața Elveției și de la înfrângerea cu 0-1 în fața Camerunului. Pe data de 9 decembrie, la ora 17, Brazilia va întâlni Croația. În meciurile de marți, vor juca Spania – Maroc (ora 17) și Portugalia – Elveția (ora 21).

Foto: Twitter/Brasil Football

Folosim cookies