Meciul dintre Belgia și Canada a fost al doilea disputat în Grupa F, din care mai fac parte Croația și Maroc (0-0 în meciul care a avut loc la ora 12). Debutul primei reprize a fost dominat de canadieni, care în minutul 20 aveau o posesie de 68%.

Aceștia au primit un penalty în minutul 8, după ce belgianul Carasco a atins mingea cu mâna. Lovitura de la 11 metri a fost executată de Alphonso Davies, dar a fost apărată de portarul belgian Thibaut Courtois. De altfel, Davies a fost cel mai periculos jucător al canadienilor pe parcursul primei reprize.

În minutul 30, Canada avea 11 șuturi trase spre poartă, iar Belgia doar două. În minutul 39, belgianul Witsel l-a împins pe Laryea în propriul careu, însă după consultarea sistemului VAR, arbitrul a decis să nu mai acorde încă o lovitură de la 11 metri canadienilor. 

Deși au fost dominați aproape pe tot parcursul primei reprize, belgienii au deschis scorul în minutul 44, prin Michy Batshuayi, care a primit o pasă de 50 de metri de la Alderweireld.

Canadienii au fost aproape de egalare în prelungirile primei reprize. Buchanan a ratat din șase metri și a dat mingea peste poartă.

În repriza a doua, Canada a început tot în atac, însă nu a reușit să egaleze. Belgianul Thomas Meunier a luat un cartonaș galben în minutul 54 după ce l-a lovit cu cotul în față pe Hoilett. După doar două minute, Onana a luat și el cartonaș galben pentru că l-a lovit tot cu cotul pe Eustaquio. Meunier și Onana au fost rezerve în prima repriză și au intrat pe teren la pauză.

Căpitanul Belgiei, Eden Hazard, a fost schimbat în minutul 62, iar în locul său a intrat Leandro Trossard.

Canadianul Laryea a tras pe lângă poartă în minutul 66, după un șut de la aproximativ 20 de metri. După doar un minut, belgienii au ratat șansa să se detașeze la 2-0. Kevin De Bruyne i-a pasat lui Batshuayi la marginea careului de 16 metri, în urma unui contraatac, dar șutul acestuia a întârziat și astfel a fost blocat.

În minutul 76, canadianul Cyle Larin și-a creat spațiu în interiorul careului, dar nu a putut controla mingea, iar belgienii au reușit să respingă din nou atacul canadienilor. În minutul 80, Johsnton a centrat în careul Belgiei, iar Larin a lovit mingea cu capul, însă Courtois a reușit din nou să apere colțul lung. 

La Campionatul Mondial din 2018, Belgia a obținut locul 3. Canada a mai participat o singură dată la Cupa Mondială, în 1986, la campionatul din Mexic, când a pierdut toate cele trei meciuri din grupe. 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday