Grupul de Comunicare Strategică a raportat vineri (4 martie) 5.602 de noi cazuri de Covid. În ultimele 24 de ore au fost raportate 65 de decese, la care se adaugă două anterioare și consemnate azi. Numărul total de cazuri urcă astfel la 2.760.332, dintre care 63.849 au decedat, iar 2.555.390 au fost declarate vindecate.

Dintre cele 67 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de de vârstă 50-59 de ani, 17 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 23 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 24 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 5.360, cu 314 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 816 persoane, cu 32 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 816 pacienți internați la ATI, 734 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 295 sunt minori, 289 fiind internați în secții, cu 21 mai puțin decât în ziua anterioară și 6 la ATI, similar cu ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.493.803 teste RT-PCR și 8.755.710 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.985 de teste RT-PCR (7.661 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.324 la cerere) și 32.132 de teste rapide antigenice.

Comunicatul integral:

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.602 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 351 mai puțin decât în ziua anterioară. 701 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 4 martie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.760.332 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 113.193 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

2.555.390 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 500 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 63.849 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 03.03.2022 (10:00) – 04.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 67 decese(36 bărbați și 29 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre cele 67 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de de vârstă 50-59 de ani, 17 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 23 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 24 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

63 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 67 pacienți decedați, 51 au fost nevaccinați și 16  vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județul Cluj, în luna februarie 2022.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 5.360, cu 314 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 816 persoane, cu 32 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 816 pacienți internați la ATI, 734 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 295 sunt minori, 289 fiind internați în secții, cu 21 mai puțin decât în ziua anterioară și 6la ATI, similar cu ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.493.803 teste RT-PCR și 8.755.710 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.985 de teste RT-PCR (7.661 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.324 la cerere) și 32.132 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 92.065 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.818 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.256 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 38 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.669 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 182 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 3 martie, 521 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 93.000lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.897 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.558 în Italia, 16.951 în Spania, 209 în Marea Britanie, 138 în Franța, 3.127 în Germania,  99 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia,  12 în SUA, 11 în Suedia,  151 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 8 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria,52 în Cipru, 8 în India, 8 în Ucraina, 14 în Emiratele Arabe Unite, 18 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 4 în Serbia, 14 în Croația, 6 în Portugalia, 6 în Polonia, 2 în Georgia, 2 în Turkmenistan, 2 în Costa Rica și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda,Kuweit, Nigeria și Mexic. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 201 cetățeni români aflați în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 3 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia și unul în Croația au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday