Grupul de Comunicare Strategică a raportat marți (7 iulie) 397 de noi infecții cu coronavirus și 31 de decese, centralizate în ultimele 24 de ore. Numărul total de cazuri urcă astfel la 29.620dintre care 1.799 și-au pierdut viața.

Dintre cele 21.927 de persoane care au fost externate, 20.534 de pacienți s-au vindecați și 1.393 de asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. Sunt 7.287 de cazuri active pe teritoriul țării.

La terapie intensivă sunt internați 231 pacienți.

În total, au fost efectuate 783.337 de teste, însă doar 11.855 astăzi.

Comunicatul autorităților: 

Până astăzi, 7 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 29.620 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.927 au fost externate, dintre care 20.534 de pacienți vindecați și 1.393 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 1.799 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 06.07.2020 (10:00) – 07.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 31 decese (18 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Gorj, Iași, Ilfov, București, Olt, Prahova, Timiș, Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la persoane de peste 80 de ani.

30 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 397 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 231 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 783.337 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 440 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.032 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 453 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 46.000 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday