Grupul de Comunicare Strategică a raportat marți (31 august) 1.313 de noi cazuri Covid. În ultimele 24 de ore au fost raportate 31 decese. Numărul total de cazuri urcă astfel la 1.098.765, dintre care 34.570 au decedat, iar 1.055.059 au fost declarate vindecate. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 174 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.303. Dintre acestea, 291 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.092.422 de teste RT-PCR și 2.402.625 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 17.675 de teste RT-PCR (7.542 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.133 la cerere) și 28.145 de teste rapide antigenice.

Comunicatul integral:

Până astăzi, 31 august, pe teritoriul României au fost confirmate 1.098.765 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.055.059 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.313 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 174 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 34.570 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 30.08.2021 (10:00) – 31.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 31 de decese (15 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad, Brăila, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Dolj, Galați, Ialomița, Iași, Neamț, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre cele 31 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 la categoria 50-59 ani, 10 la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 la categoria de vârstă peste 80 ani.

30 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.303. Dintre acestea, 291 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.092.422 de teste RT-PCR și 2.402.625 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 17.675 de teste RT-PCR (7.542 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.133 la cerere) și 28.145 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 7.378 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.253 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.200 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 47 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.129 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 845 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 30 august, 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 147.200 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.574 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franța, 3.124 în Germania,  95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 21 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 2 în Croația și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Polonia și Kuweit. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 193 de cetățeni români aflați în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday