Grupul de Comunicare Strategică a raportat joi (23 decembrie) 717 de noi cazuri de Covid. În ultimele 24 de ore au fost raportate 42 de decese, la care se adaugă 2 produse anterior, dar raportate astăzi. Numărul total de cazuri urcă astfel la 1.801.798, dintre care 58.463 au decedat, iar 1.730.994 au fost declarate vindecate. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 27 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Din cei 44 de pacienți decedați, 36 erau nevaccinați și 8 vaccinați. Cei 9 pacienți decedați vaccinați aparțineau grupelor de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.523. Dintre acestea, 468 sunt internate la ATI. Dintre cei 468 de pacienți internați la ATI, 41 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 48 sunt minori, 44 fiind internați în secții și 4 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.987.298 de teste RT-PCR și 5.884.185 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.135 de teste RT-PCR (3.824 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.311 la cerere) și 24.878 de teste rapide antigenice.

Comunicatul integral:

Până astăzi, 24 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.801.798 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.842 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.730.994 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 717 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 27 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 123 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Până astăzi, 58.507 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 23.12.2021 (10:00) – 24.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 44 de decese, dintre care 2 anterioare intervalului de referință, (23 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea.

Dintre cele 44 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 la categoria de vârstă peste 80 ani.

40 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a înregistrat comorbidități, iar pentru 3 pacienți nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bacău și Neamț, înregistrate în luna noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 42 de decese.

Din totalul de 44 de pacienți decedați, 36 erau nevaccinați și 8 vaccinați. Cei 8 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.523. Dintre acestea, 468 sunt internate la ATI. Dintre cei 468 de pacienți internați la ATI, 41 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 48 sunt minori, 44 fiind internați în secții și 4 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.987.298 de teste RT-PCR și 5.884.185 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.135 de teste RT-PCR (3.824 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.311 la cerere) și 24.878 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 8.629 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.852 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 111.626 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 148 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 992 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 451 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 23 decembrie, 1.656 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 785.400 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 11 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.822 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.947 în Spania, 204 în Marea Britanie, 132 în Franța, 3.125 în Germania, 97 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 11 în SUA, 9 în Suedia, 146 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 36 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 9 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 8 în Croația, 6 în Portugalia, 6 în Polonia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Kuweit și Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 200 de cetățeni români aflați în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia și unul în Croația au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday