Grupul de Comunicare Strategică a raportat marți (22 martie) 5.140 de noi cazuri de Covid, cu 2.904 mai multe decât în ziua anterioară. În ultimele 24 de ore au fost raportate 43 de decese, la care se adaugă nouă anterioare și consemnate azi. Numărul total de cazuri urcă astfel la 2.823.415 dintre care 64.749 au decedat.

Ultima zi cu mai multe noi infectări decât astăzi s-a înregistrat pe 8 martie – 5.461 de persoane.

Dintre cele 52 decese, 1 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 18 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 22 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toți pacienții decedați au prezentat comorbidități. Din totalul de 52 pacienți decedați, 50 au fost nevaccinați și 2 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta între 66-85 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.858 cu 184 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 443 de persoane, cu 12 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 443 de pacienți internați la ATI, 395 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 204 sunt minori, 202 fiind internați în secții, cu 10 mai puțin decât în ziua anterioară și 2 la ATI, cu 1 mai puțin decât în ziua anterioară.fi

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.120 teste RT-PCR (8.335 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.785 la cerere) și 28.819 de teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.695.680 teste RT-PCR și 9.124.370 teste rapide antigenice.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday