Anunțul a fost făcut de Eugen Tomac, președintele PMP,  după consultările pe tema referendumului pe Justiție cu președintele Klaus Iohannis:

Mai putem adăuga încă o întrebare. Propunem ca președintele să analizeze introducerea unei întrebări suplimentare. Avem trei teme pe care le propunem. Una vizează reducerea numărului de parlamentari la 300. A doua temă: dacă româii sunt de acord cu eliminarea pensiilor speciale. A treia temă este revenirea la alegerea primarului în două tururi”, a declarat Tomac.

Și PNL a participat astăzi la consultări.  Ludovic Orban a declarat la ieșire că ,,asaltul infractorilor asupra independenţei justiţiei trebuie să înceteze. Românii trebuie să decidă că infractorii care săvârşesc fapte de corupţie vor fi condamnaţi şi nu vor fi iertaţi sub nicio formă.

,,De asemenea, îi chemăm pe români să fie alături de preşedintele României şi de PArtidul Naţional Liberal pentru a spune limpede că nu mai este permisă emiterea de ordonanţe de urgenţă cum au fost Ordonanţa 13, Ordonanţa 7, Ordonanţa 90, Ordonanţa 92, toate nişte acte normative ticăloase, care nu au urmărit nimic altceva decât să-i scape de puşcărie pe cei care au săvârşit infracţiuni de corupţie”, a declarat liderul PNL,

Totodată, liderul USR, Dan Barna, a spus că referendumul pentru Justiție are o miză fundamentală și că partidul său și-a exprimat susţinerea deplină şi neechivocă” pentru acesta. De asemenea, a declarat că USR a discutat cu președintele și despre inițiativa ,,Fără penali în funcții publice”.

,,Am discutat despre întrebări. Ne-a spus că sunt foarte apropiate de temele din scrisoarea adresată Parlamentului. România are nevoie de o modificare a Constituţiei. Pe actuala formă constituţională, vedem că avem o instituţie prezidenţială golită de nişte atribuţii prin lege. Dacă ne amintim cazul Kovesi, atribuţiile preşedintelui au fost diminuate artificial prin decizia aceea a Curţii”, a  mai declarat Dan Barna.

Reamintim că astăzi și mâine au loc consultările între Klaus Iohannis și partidele politice, privind referendumul ce va avea loc pe 26 mai.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday