Update: Incendiul a fost lichidat. 11 apartamente din blocul de lângă biserică au fost afectate de flăcări, iar construcţia de lemn din curtea bisericii, pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, a ars complet.
Știrea inițială
Un incediu puternic a izbucnit în această dimineață la o biserică din cartierul Tomis Plus al municipiului Constanța. Potrivit DSU, arderea se manifestă generalizat și s-a extins la fațada unui imobil aflat în apropiere.
Pentru localizarea și stingerea flăcărilor, la fața locului salvatorii acționează cu 6 autospeciale de stingere, 2 autoscări, o autospecială pentru transport victime multiple și o ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor din teren a fost alocată si o ambulanță SAJ.
Până la acest moment nu sunt raportate victime. Din imobilul afectat au fost evacuate 40 de persoane. Misiunea este în dinamică.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.