Pompierii au fost solicitați să intervină la fabrica de amidon din Medgidia, județul Constanța: ”La locul intervenției, s-a observat că este un depozit de maltodextrină, iar explozia a avut loc la o gură de aerisire. Nu este o substanță toxică. Nu este incendiu, dar sunt degajări de abur și fum”, a declarat la Digi24 purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

Se intervine pentru înlăturarea efectelor negative generate de degajările de fum, precum și pentru răcirea zonei.

Potrivit salvatorilor, se acționează cu patru autospeciale de stingere, una de descarcerare, una de intervenție la înălțime. De asemenea, au fost aduse o autospecială de transport victime multiple, două ambulanțe SMURD și o autospecială CBRN, în scop preventiv.

Știrea se actualizează pe măsură ce vor fi disponibile noi informații oficiale

Foto: ISU CT

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday