Potrivit comunicatului, procurorii DIICOT efectuează șase percheziții domiciliare, în legătură cu destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.

Concret, începând cu anul 2017 și până în prezent, mai multe persoane au furat combustibili lichizi, în special motorină (aparținând guvernului SUA), din baza militară de la Mihail Kogălniceanu, precum și din zonele dedicate efectuării unor exerciții tactice militare situate pe raza județului Constanța.

DIICOT precizează că membrii grupării erau bine organizați, cu roluri bine determinate, și au reușit inclusiv să sustragă cantități de motorină din generatoarele care deservesc anumite zone din cadrul unității militare din baza militară americană.

Prejudiciul reclamat de persoana  vătămată (guvernul federal al SUA) este de aproximativ două milioane de dolari.

Șapte persoane vor fi duse la audieri.

Sursă: DIICOT.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday