Într-un avertisment transmis României și Ungariei, Consiliul UE notează că țara noastră nu a reuşit  să ia măsuri eficiente pentru corectarea unei abateri bugetare semnificative:  „România a fost supusă unei proceduri de abatere semnificativă din iunie 2017, după o deteriorare a soldului său structural în 2016 şi o deteriorare ulterioară în 2017. În decembrie 2017, Consiliul a stabilit că România nu a luat măsuri eficiente”.

În același document se precizează că România trebuie să ia măsuri măsuri pentru a se asigura că creşterea nominală a cheltuielilor publice nete primare nu va depăşi 3,3% în 2018 şi 5,1% în 2019, reprezentând o ajustare structurală anuală de 0,8% din PIB în ambii ani: „Eventualele câştiguri neaşteptate ar trebui utilizate pentru reducerea deficitului, iar măsurile de consolidare bugetară ar trebui să asigure o îmbunătăţire durabilă. Consiliul a stabilit un termen limită pentru 15 octombrie 2018 pentru ca România să raporteze cu privire la măsurile întreprinse”.

Este a treia avertizare primită de România de la Consiliul UE în ultimele 12 luni.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday