Consiliul Uniunii Europene a avizat marţi începerea negocierilor privind economisirea unor fonduri pentru bătrâneţe, numite „produsul paneuropean de pensii (PEPP)”, o nouă clasă de regimuri de pensii personale private. 

Consiliul transmite că Proiectul de regulament urmăreşte să ofere mai multe opţiuni persoanelor care doresc să strângă bani pentru pensionare şi, în acelaşi timp, să stimuleze piaţa pensiilor personale. Potrivit Comisiei, numai 27% dintre cetăţenii europeni cu vârsta între 25 şi 59 de ani au subscris la un produs de pensie privată.

PEPP aduce următoarele avantaje, conform Consiliului UE:  

– mai multe opţiuni. Cei care vor să cotizeze ar alege dintr-o gamă largă de furnizori PEPP într-un mediu mai competitiv. Aceştia ar putea alege dintr-o multitudine de investiţii sigure sau cu profiluri diferite de risc / randament;  

– protectia Consumatorului. Regulamentul dă asigurări că persoanele care economisesc sunt conştiente de caracteristicile cheie ale PEPP;

  – cotizanţii ar avea dreptul să schimbe furnizorii, atât pe plan intern, cât şi transfrontalier, după cel puţin 5 ani de la încheierea contractului sau de la cel mai recent schimb. Taxa va fi limitată;  

– portabilitate. Saverii ar putea să contribuie în continuare la PEPP în cazul în care se mută în alt stat membru.

Anunțul integral.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday