În urma investigației, declanșate în 2017, autoritatea de concurență a constatat că cele nouă companii au fixat prețurile de vânzare pentru produsele marca „Claas” și, respectiv, „Amazone”, în perioada 2014-2018.

Astfel, în contextul înființării, la nivelul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a unei baze de date cu prețuri de referință pentru finanțarea din fonduri europene a proiectelor în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, companiile au stabilit împreună prețurile, astfel încât să nu se concureze.

Companiile sancționate sunt:

1.    CLAAS GLOBAL SALES GmbH 13,73 milioane de euro

2.    AMAZONEN-WERKE H. Dreyer GmbH&Co.KG – 6,01 milioane de euro

3.    CLAAS REGIONAL CENTER SOUTH EAST EUROPE S.R.L. – 4,3 milioane de euro

4.    SERV CLASS S.R.L. – 871.125 euro

5.    AGROCOMERT HOLDING S.A.  – 579.129 euro

6.    PROINVEST S.R.L. – 558.215 euro

7.    PROAGROSERVICE S.R.L. – 264.493 euro

8.    URSA MARE COMPROD S.R.L. – 177.996 euro

9.    TEHNOLAND S.R.L. – 65.710 euro

Companiile Agrocomert Holding SA și Ursa Mare Comprod SRL au recunoscut participarea la practica anticoncurențială și au beneficiat de reduceri ale amenzilor.

Investigația a fost declanșată pe baza informațiilor primite pe Platforma Avertizorilor de Concurență, un instrument prin intermediul căruia cetățenii pot semnala anonim o posibilă încălcare a Legii concurenței.

Sursa: Consiliul Concurenței

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday