PSD a votat, în cadrul Consiliului Politic Național, pentru a susține un prim-ministru prin rotație, alături de PNL. Propunerea social-democraților pentru funcția de premier este Marcel Ciolacu, președintele partidului, care să conducă primul guvernul.

În același sens a votat și Biroul Politic Permanent al PNL, marți noapte. Liberalii vor premier prin rotație, cu condiția ca primul să fie desemnat de partidul lor. ”Cu propunerea noastră vom merge la președintele României”, explica Florin Cîțu.

Principalele declarații ale lui Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD:

  • Am decis, în unanimitate, să-l susținem pe președintele PSD Marcel Ciolacu pentru poziția de premier. Este liderul partidului care a primit cele mai multe mandate de la români la alegerile din 2020.
  • PSD a decis, tot în unanimitate, să acceptăm acest sistem de rotație la șefia guvernului.
  • Sunt cele două voturi care au fost date în unanimitate și care au constituit agenta Consiliului Politic Național de astăzi.
  • Reporter: De ce spre deosebire de PNL, PSD nu a propus și o ordine în ceea ce privește rotația premierilor? Nu aveți mandat clar că PSD dă primul premierul.
  • Grindeanu: Nu am dat vot pentru Ciolacu să fie premier peste un an jumătate. Nu avem nevoie de încurajări și de terapii de grup. Sunt lucruri evidente care eu cred că sunt  de la sine înțelese. Știți foarte bine că poziția noastră este de a da primul premier, de fapt e poziția românilor dată la alegerile parlamentare de anul trecut.
  • Reporter: PSD nu ar fi dispus să voteze un premier de la PNL?
  • Grindeanu: Noi mergem la negocieri cu premier în persoana lui Marcel Ciolacu, de a fi primul.
  • Reporter: Liberalii iau în calcul să nu faceți un guvern împreună dacă nu va fi în jurul unui premier PNL.
  • Grindeanu: Nu comentez ce ia în calcul PNL. Eu vă spun ce a făcut PSD și asta e decizia. În acest moment avem un mandat dat în toată această perioadă, să avem prim-ministru. Suntem partidul cu cele mai multe mandate în Parlament. Am hotărât ca Marcel Ciolacu să fie propunerea pentru premier. Dacă în urma negocierilor, iese altceva, venim în fața partidului și supunem negocierea care ar rezulta posibil în urma acestor întâlniri.
  • Ar fi cazul să închidem negocierile pentru programul de guvernare și să trecem la etapa următoare, de negociere între cele trei formațiuni parlamentare (PSD-PNL-UDMR).

În această după-amiază, liderii noii coaliții se vor întruni în ședință pentru finalizarea negocierilor, la ora 16.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday