Bitdefender preia compania australiană SMS eTech și deschide birouri proprii la Melbourne, potrivit unui comunicat oficial.
Compania românească anunță că, prin intermediul acestei achiziții, își stabilește în mod direct prezența prin deschiderea unui birou în Melbourne, primul al companiei în această regiune a lumii.
„Produsele Bitdefender sunt disponibile pe piața australiană de 13 ani, iar în ultimii patru ani SMS eTech a fost partenerul exclusiv al Bitdefender, raportând creșteri ale businessului de 55%, cu accent pe vânzările către companii.”, se arată în comunicat.
„Această decizie strategică va contribui la creșterea susținută, de două cifre, pe care o traversăm. Bitdefender Australia va avea un rol cheie în dezvoltarea businessului și brandului Bitdefender la nivel global”, spune Florin Talpeș, CEO al Bitdefender.
„Achiziția a fost pasul firesc în relația dintre cele două companii. SMS eTech a fost dintotdeauna pregătită să sprijine brandurile să se stabilească în Australia și Noua Zeelandă. Aștept cu entuziasm să văd cum Bitdefender își accelerează prezența pe piață cu soluțiile de securitate recunoscute pe tot mapamondul”, spune Colin Westbury, managing director al SMS eTech.
Bitdefender a preluat în 2017 partenerul din Franța, Profil Technology, responsabil de vânzarea soluțiilor de securitate românești încă din 2001. În urmă cu doi ani, a deschis birouri proprii și în Italia, Suedia și Canada. În prezent, Bitdefender și-a stabilit prezența locală în SUA, Franța, Germania, Danemarca, Spania, Italia, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite, Suedia, Canada.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.