Alături de partenerul britanic GlaxoSmithKline, se va axa pe eforturile de a aduce pe piață un alt tip de vaccin, bazat pe proteine, ale cărui studii în masă sunt în desfășurare. În cadrul acestui tip de abordare, considerat mai tradițional, antigenul este bioinginerat în laboratoare și combinat cu un ingredient care stimulează eficacitatea (un adjuvant) furnizat de GSK.

Sanofi a precizat că va continua cercetările tehnologiei ARNm pentru un potențial vaccin împotriva gripei sau a altor boli, renunțând la zona Covid-19 din cauza prezenței puternice pe piață a celor două seruri deja aprobate de ARNm (Pfizer și Moderna). Studiile clinice pentru vaccinul antigripal sunt programate să înceapă anul următor. Potrivit Reuters, Sanofi a raportat 2,5 miliarde de euro în vânzări de la vaccinurile antigripale în 2020.

Măsura evidențiază provocările de a concura în special cu pionierul BioNTech, care a s-a afirmat prin crearea vaccinului Comirnaty, prin alianța cu Pfizer, anul trecut. Au administrat aproape 1,5 miliarde de doze până acum și au devenit cei mai mari producători de vaccinuri anti-Covid din lume.

În vara anului trecut, Comisia Europeană a rezervat 300 de milioane de doze de ser anti-Covid al Sanofi, în baza unui contract cu o valoare neprecizată. Ulterior, la începutul acestui an, Sanofi anunța că va produce 100 de milioane de doze Pfizer, amânând lansarea propriului ser, care nu se dovedise eficient în rândul persoanelor vârstnice.

Sursa: France24.

Sursa foto: Jon Anders Wiken | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday