Compania miliardarului dezvoltă o interfață de comunicație cerebrală. În videoclipul prezentat, o maimuță implantată cu un astfel de cip folosește tehnologia pentru a juca diverse jocuri video, inclusiv “Pong”. După ce folosește un joystick și primește o aromă de banană de câte ori reușește, macacul, pe nume Pager, joacă Pong fără joystick, controlând jocul doar cu ajutorul minții.

Teoretic, aceeași tehnologie ar putea fi utilizată și în rândul oamenilor, pentru a oferi persoanelor cu dizabilități posibilitatea să-și controleze membrele artificiale sau implanturile. Într-o postare de pe Twitter de săptămâna aceasta, Elon Musk a spus că primul produs Neuralink va permite persoanelor cu paralizie să controleze un smartphone.

Acest tip de tehnologie experimentată pe primate prin intermediul jocurilor video nu este nouă. Demonstrații similare au fost realizate și în 2002, elementul de noutate constă în folosirea unei tehnologii wireless. Deși Elon Musk a anunțat că Neuralink a mai folosit aceste cipuri pe primate, este prima dată când compania a publicat experimentul.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday