Compania Națională Aeroporturi București transmite într-un comunicat de presă că pandemia de COVID-19 a afectat grav traficul aerian, în special pe cel internațional, acesta situându-se în prezent la cca. 15-20% din normalul acestei perioade. În aceste condiții, și traficul pe aeroporturile din București cunoaște un trend descendent similar și s-au luat o serie de decizii organizatorice.

Astfel, pentru procesarea pasagerilor pe fluxul de Plecări de pe Aeroportul Henry Conadă, vor fi deschise numai 52 de ghișee check-in (de la 53 la 104) amplasate în zona nouă a terminalului, iar zona aferentă ghișeelor 1-52 va fi amenajată ca zonă de așteptare dotată cu banchete, unde pasagerii și însoțitorii acestora pot aștepta începerea operațiunilor pentru zborul dorit.

Același principiu va fi aplicat și în zona de îmbarcare care va funcționa cu un număr redus de porți de îmbarcare proporțional cu valorile de trafic, respectiv cu 14 porți de îmbarcare pentru zboruri internaționale (cu o reducere de 40% a capacității de procesare aferentă burdufurilor de îmbarcare/debarcare și cu o reducere de 40% a capacității de procesare pentru zborurile cu aeronave parcate pe platformă).

Măsurile vor intra în vigoare începând cu data de 16.02.2021, începând cu ora 08.00 și se vor menține până la înregistrarea unei creșteri semnificative a numărului de pasageri și de mișcări aeronave.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday