Grupul de Comunicare Strategică al Ministerului Afacerilor Interne anunță că au fost aprobate scenariile de evoluție a infecției cu coronavirus și s-au luat măsurile de răspuns necesare, printr-o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU).
Autoritățile mai informează că au fost analizate cele șase cazuri de infectare cu coronavirus din România, „precum și metodele de izolare a persoanelor care au intrat în contact cu acestea”, potrivit informării de presă date de Grupul de Comunicare Strategică.
„În prezent, la nivel național, au fost confirmate șase cazuri de persoane infectate cu COVID-19, ultimele două cazuri fiind diagnosticate în cursul zilei de astăzi, 4 martie. Toate cele cinci persoane care sunt internate în centrele specializate de tratare a bolilor infecțioase au o stare de sănătate stabilă, iar evoluția lor medicală este permanent monitorizată” mai arată autoritățile în comunicat.
Echipa de comunicare strategică a MAI amintește că până în prezent „35 de persoane se află în carantină instituționalizată, iar pentru 10.771 de persoane a fost instituită auto-izolarea la domiciliu. Până la această oră au fost prelevate și analizate 579 de probe ale persoanelor care au sosit în România din zone afectate de infecția cu COVID-19 ori persoane care au intrat în contact cu pacienți confirmați cu acest virus. Dintre acestea 573 au ieșit cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu virusul.”
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.