Comisia Europeană a respins în mod oficial proiectul de buget al Italiei, susținând că deficitul și cheltuielile sale pot duce la creșterea datoriilor țării, transmit Washington Post și Financial Times.
Măsura reprezintă o premieră pentru executivul Uniunii Europene, care dorește ca guvernul italian să elaboreze o nouă propunere de buget. Italia a respins criticile și propunerile inițiale ale Comisiei, care a cerut modificări ale planurilor de cheltuieli pentru anul 2019, deoarece obiectivele de deficit ar putea depășite.
Valdis Dombrovskis, vicepreședintele comisiei responsabile cu moneda euro, a declarat că Bruxelles nu are “altă alternativă” decât să solicite modificări ale planurilor bugetare depuse de Italia la începutul acestei luni, declarând că acestea au încălcat angajamentele anterioare pe care țara le-a luat pentru a-și reduce deficitul și nivelul datoriei.
Vorbind la Strasbourg, Dombrovskis a spus că explicațiile transmise de Italia la începutul acestei săptămâni nu au fost “convingătoare” și nu “au schimbat concluziile noastre anterioare privind o neconformitate deosebit de gravă”.
Dacă Italia refuză să modifice proiectul de buget, următorul pas al Bruxelles-ului ar fi să deschidă o “procedură de deficit excesiv” care să se încheie cu sancțiuni financiare în 2019.
Atât guvernul, cât și UE au purtat discuții permanente despre buget, dar comisarul UE, Pierre Moscovici, a declarat în weekend că este esențială evitarea unui conflict major cu cea de-a treia economie a Zonei Euro.
Italia are la dispoziție trei săptămâni pentru a veni cu o nouă propunere.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.