Scurt context

  • noile prevederi vizate de Marea Britanie sunt legate de protocolul privind schimburile comerciale ale Irlandei de Nord după Brexit;
  • Boris Johnson vrea să anuleze o parte din protocolul stabilit inițial, pentru a asigura acces nelimitat la marile piețe britanice comercianților din Irlanda de Nord;
  • Brandon Lewis, secretarul de stat al Irlandei de Nord a recunoscut în Camera Comunelor că aceste noi măsuri încalcă dreptul internațional.

După publicarea de către guvernul britanic a proiectului de lege privind piața internă a Regatului Unit pe 9 septembrie, vicepreședintele Comisiei Europene Maroš Šefčovič a solicitat o reuniune extraordinară a Comitetului mixt UE-Regatul Unit. 

Oficialii Marii Britanii și cei ai Comisiei Europene au discutat astăzi, într-o ședință de urgență la Londra, iar Šefčovič a reiterat că acordul ratificat deja, care include și protocolul privind Irlanda de Nord acceptat atunci de Boris Johnson, reprezintă o obligație legală și că Uniunea Europeană se așteaptă ca „litera și spiritul acestuia să fie pe deplin respectate”. 

Maroš Šefčovič a cerut guvernului britanic să retragă măsurile controversate din proiectul de lege în cel mai scurt timp posibil (până la sfârșitul lunii). El a declarat că, prin prezentarea acestui proiect de lege, Regatul Unit a periclitat încrederea UE în Regatul Unit. 

„Schimbarea condițiilor Acordului de retragere ar încălca dreptul internațional, ar submina încrederea și ar pune în pericol negocierile viitoare”, arată Comisia Europeană în comunicatul de presă transmis. 

Totuși, oficialii Marii Britanii au reacționat la scurt timp și au afirmat că nu vor retrage proiectul. Michael Gove a declarat că le-a explicat reprezentaților UE că „autoritățile din Marea Britanie nu pot și nici nu vor retrage măsurile”, scrie Reuters.

Surse: comunicat oficial, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday