Autoritatea Națională de Meteorologie a emis o avertizare de vânt puternic pentru județele Timiș, Caraș-Severin, parțial în Hunedoara, Alba și Arad. În Banat, vor fi perioade în care rafalele vântului vor depăși 55…65 de km/h și izolat 70 km/h.

În intervalul menționat, în zona Carpaților Occidentali și Meridionali, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 80…90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă a Carpaților Meridionali, rafalele vor depăși 100 km/h și va fi viscol.

Temporar va ninge în zona Carpaților Occidentali și Meridionali, iar la altitudini de peste 1800 m, ninsorile vor fi moderate cantitativ (în general 15…20 l/mp) și se va depune strat nou de zăpadă consistent.

Notă: Spre dimineață, în regiunile vestice ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday