Noul termen înaintat de Biden marchează sfârșitul simbolic al celui mai lung război din istoria Statelor Unite – 20 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 și de la invadarea Afganistanului. Retragerea extinde prezența trupelor americane după 1 mai, termenul stabilit de administrația Trump într-un acord cu talibanii, dar doar cu câteva luni. Datele oficiale arată că aproximativ 2.500 de soldați americani sunt în Afganistan.

Luna trecută, Biden a semnalat că este puțin probabil să se respecte termenul limită de 1 mai, dar a declarat la prima sa conferință de presă după preluarea funcției de președinte că nu prevede că trupele americane vor rămâne în Afganistan până anul viitor. Talibanii au amenințat că vor relua ostilitățile împotriva trupelor străine dacă nu vor respecta termenul de retragere la 1 mai.

Aproape trei mii de persoane au fost ucise în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001.

Sursă: CNN.

Sursă foto: Kentannenbaum | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday