Toate cele 12 state sunt semnatare ale Tratatului Cartei Energetice (ECT), un acord între peste 50 de țări menit să protejeze investitorii din sectorul energetic. Concret, în cazul în care politicile de mediu adoptate de autorități devin un obstacol pentru investitori, cei din urmă pot lansa acțiuni în instanță. Franța sau Spania au ridicat chiar problema părăsirii acordului, din cauza negocierilor fără progres în ceea ce privește reformarea Cartei.

Cei cinci tineri vor să dea în judecată țările la Curtea Europeană a Drepturilor Europene (CEDO), pentru a le obliga să renunțe la această prevedere din ECT. Țările vizate sunt Austria, Cipru, Danemarca, Franța, Grecia, Luxemburg, Țările de Jos, Suedia, Elveția, Marea Britanie, Belgia și Germania, ultimele două lovite puternic de inundații anul trecut.

Julia, una dintre tineri, în vârstă de 17 ani, a declarat: ”Guvernele încă pun profitul industriei combustibilului pe primul loc, în dauna drepturilor omului. Dar schimbările climatice se intensifică și afectează din ce în ce mai multe persoane în fiecare zi”.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday