Locuitorii metropolei Guangzhou au ieșit din izolarea obligatorie, care îi priva de posibilitatea de a merge la munca și de a-și procura alimente. Sătui de restricții, oamenii și-au părăsit locuințele, au dărâmat barierele de control, au răsturnat o mașină de poliție și au intrat în conflict cu forțele de ordine. Tensiunile erau în creștere de mai multe zile, însă acestea au explodat în noaptea de luni spre marți, când furia s-a extins pe străzi. 

Manifestațiile au loc în urma celui mai puternic val de Covid care a lovit regiunea Guangzhou, de la începutul pandemiei. Poltica ”zero Covid” este acum pusă la îndoială, pe măsură ce numărul cazurilor de Covid crește. Cetățenii sunt nemulțumiți de faptul că nu sunt plătiți dacă nu merg la muncă, că le lipsesc alimentele și că prețurile cresc vertiginos, în timp ce ei sunt obligați să trăiască cu restricțiile anti-Covid. Astfel, tensiunile au crescut în districtul Haizhu, o zonă în care trăiesc muncitori săraci.

Zvonurile nefondate au jucat de asemenea un rol. Informațiile cum că companiile de testare falsifică rezultatele testelor PCR pentru a crește artificial numărul de infecții în scopul de a câștiga mai mulți bani s-au răspândit și au dus la creșterea nemulțumirii oamenilor. 

În nordul țării, zvonurile creează tensiune. Oficialii din provincia Hebei au anunțat că orașul Shijiazhuang va opri testarea în masă. Acest lucru a dus la speculații în rândul populației că va fi folosită pe post de cobai, pentru ca autoritățile să monitorizeze ce s-ar întâmpla dacă virusul ar fi lăsat să se răspândească necontrolat. Mulți localnici panicați au făcut provizii de medicamente despre care se spune că ar ajuta în cazul infecției cu Covid.

Sursă: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday