China. Cele 4,7 milioane de locuitori ai orașului Kashgar, din provincia Xinjiang, vor fi testați pentru coronavirus, pe fondul răspândirii accentuate a virusului în zonă. Este al treilea oraș în care autoritățile testează integral populația, după Wuhan și Qingdao.

De sâmbătă, a luat startul campania de testare. Deja au fost efectuate circa 2,8 milioane de teste, iar autoritățile sunt optimiste că vor termina procesul în următoarele două zile. Până acum au fost identificați 138 de oameni care deși au virusul, sunt asimptomatici.

Rezidenților li se permite să iasă din oraș numai dacă prezintă un test negativ pentru coronavirus, în vreme ce toate școlile au fost închise.

În Xinjiang locuiește cea mai numeroasă comunitate de uiguri musulmani, despre care ONG-urile pentru drepturile omului spun că sunt persecutați de China, pentru a le suprima cultura, limba și identitatea etnică.

La începutul lunii octombrie, toată populația orașului Qingdao, nouă milioane de locuitori, a fost testată pentru coronavirus. În mai, cele 11 milioane de rezidenți din Wuhan, epicentrul pandemiei, au fost și ei testați.

Până acum, China a raportat un număr de 85.810 cazuri de coronavirus, bilanț în care nu a inclus persoanele asimptomatice. De la începutul pandemiei, a înregistrat 4.634 de decese.

Sursă alternativă: BBC 

Folosim cookies