Centrul European pentru Controlul Bolilor precizează că varianta Delta (B.1.617.2), cunoscută și ca cea indiană, este cu până la 60% mai transmisibilă decât Alpha (Β.1.1.7) și poate fi asociată cu risc mai mare de spitalizare. ”Există dovezi că cei care au primit doar prima doză dintr-un vaccin sunt mai puțin protejați împotriva infecției cu varianta Delta decât împotriva altor variante, indiferent de tipul de vaccin. Cu toate acestea, vaccinarea completă oferă o protecție aproape echivalentă împotriva variantei Delta”, mai arată ECDC.

”Pe baza estimărilor în ce privește capacitatea de transmiterea a variantei Delta și folosind modele de prognoze, 70% din cazurile de infectare cu SARS-CoV-2 urmează să fie generate de această mutație în UE și Spațiul Economic European până la începutul lunii august. Până la sfârșitul verii, modelele arată o prevalență de 90%”, transmite Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.

ECDC subliniază că scenariile de modelare indică faptul că orice relaxare în lunile de vară a măsurilor care erau în vigoare în UE la începutul lunii iunie ar putea duce la o înmulțire rapidă și semnificativă a cazurilor zilnice în toate grupele de vârstă, cu o creștere în paralel și a numărului de spitalizări și decese, care pot atinge aceleași niveluri ca în toamna anului 2020 dacă nu se iau măsuri suplimentare.

Implications For The EU EEA On The Spread Of SARS CoV 2 Delta VOC 23 June 2021 1

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday